Gânduri de scriitor | Narcis Avădanei: ”Lumea prin ochii altora”

Mi-aș dori ca uneori să văd viața prin ochii celorlalți. Să descopăr alte sensuri, să o fac mai ușoară, să aibă strălucirea de neasemuit a unui adevăr pur, să fie mai colorată sau mai tristă, să explodeze, să vrea, să nu mai vrea sau să dispară. Mi-aș dori să înțeleg de ce uneori dă bir cu fugiții, de ce e lașă, de ce ne face pe noi mai lipsiți de asumare și de ce vrea ea, cu toată încăpățânarea unei adolescente trecute, să răpească, să dea palme, să se schimonosească sau și mai rău, să lase impresia unei mult prea nejustificate superiorități.

Credeți-mă, lumea modernă nu mai are nimic din sensul existenței umane. Tot ce se rezumă la trai, rutină, obișnuințe sau obligații, stârpesc la propriu din înălțarea spiritului, din căutarea continuă pe care trebuie să o avem. Omul nu e un robot pe care să-l întorci cu o cheiță de la spate. El nu TREBUIE să …, el doar VREA să…

Omul nu este o păpușă în mâinile unei entități, nu este o telecomandă pe care să o acționezi după bunul plac. Sau cel puțin, n-ar trebui să fie. Nu știu dacă-i neapărat gândirea corectă și nici nu cred că-mi pasă de asta, pentru că spiritul nu are criteriu de identificare. Spiritul e o lumină, e căutarea continuă a unui individ. Nu-s deloc definiții astea și nu-s eu mult prea visător.

Pe scurt, lumea actuală, această așa zisă fascinație pentru modernitate, această bulă a tehnologizării, această nevoie de nou inutil, ne trage în jos. Nu spun asta comparativ cu altceva.

Spun doar că libertatea reală constă în puterea de a înțelege ce este cu tine și a căuta sensul, în forța de a redescoperi ce însemni și pentru cine și de a avea curajul de a spune NU fără a suporta consecințele unor gândiri vetuste. Modernitatea asta jucată e de fapt un rol prost, pe care nu-l stăpânește nimeni. Vei vedea vectori de opinie cu frici la purtător. Vei vedea curajoși mânați de interese.

Vei vedea așa-ziși evoluați care nu fac altceva decât să-i îngroape pe alții din dorința lor de a se crede superiori și de a dovedi asta cuiva. Nimeni nu e superior pentru că nimeni nu e inferior. Termenii aceștia de comparație nu există. Sau cel puțin n-ar fi nevoie de ei. Nu într-o lume ideală, că nu de utopii avem noi nevoie. Ci într-o lume sănătoasă, cu bun simț, în care ăla prost poate fi ridicat din mocirlă de ăla deștept, în care ăla care dă cu piatra poate primi aceeași monedă, în care diferitul nu exotic și nici majoritarul stăpân.

Sigur că-s vise și cumva n-au aplicabilitate în ceea ce trăim. Dar lumea are nevoie de o operație estetică, iar viața de puțin botox în înțelegerea ei. Mi-e teamă de generațiile care vin din urmă, pentru că adâncesc și mai tare concepte noi, eronate, despre cu totul și cu totul alte nuanțe pe care ar trebui să le vadă omenirea. Trecem de la o extremă la cealaltă. De la ”nu ai voie”, la ”ai voie orice”, când de fapt, n-ai voie nimic. Și e periculos să te crezi vreun buric al pământului, pentru că nimeni, niciodată nu-ți dă această putere.

Eu nu sunt un visător. N-am fost niciodată. În schimb îmbrac lumea și sentimentele în cuvinte. Probabil acesta e remediul cel mai sigur și mai lipsit de efecte secundare pentru timiditatea mea patologică și n-ar strica la nimeni asta, dacă le alegi mai des pe cele potrivite.

Și-atunci da, dacă am vedea lumea mai des prin ochii altora, poate ne-am schimba un pic pe noi, pe fiecare. Poate n-am mai fi plini de ură, poate am înțelege, am învăța, am asculta, am fi mai indulgenți, am acorda șanse, nu ne-am mai crede ce nu suntem, ne-am da două palme și ne-am aduce cu picioarele pe pământ. Și o lume cu oameni ancorați în ea, poate fi o lume mai curată.

Până atunci ea arată, la figurat, ca Sectorul 1 al Capitalei după jumătate de mandat USR-ist, în care, ce să vezi, totul era fix ca în tabloul cel mai potrivit pentru a descrie ce trăim. Nu vrem o lume printre gunoaie, vrem o lume atentă, o lume schimbată, o lume care dă credit și care poate lăsa oamenii să fie ce și cum vor, pe barba lor! Și așa …

…. așteptăm permanent, cu privirea pe dos, un miracol decent, ca un drept la frumos!
Așteptăm să ne ceară cineva mai deștept, să fugim într-o țară cu poeme în piept!
Să fugim de concluzii, adevărul nu-l vrem, ne-mbătăm cu iluzii, judecând la extrem!
Și eroii se duc, nu ne pasă deloc, ne cioplim cu bucluc, alții ieftini la loc!
Așteptăm ca să vină izbăvirea-n planton, n-avem pic de lumină, în gândiri de carton!
N-avem șansa la viață, nu ne vrem mai deplini, ne convine, pe față, trandafirul cu spini!
E mai bine-n noroaie, fără lupte și vis, nu ne spală vreo ploaie, de atât compromis!
Și cu ochii pe cruce, ne-agățăm de iertare, poate așa s-o produce, în final, o schimbare!

Citește și:

Poetul Narcis Avădănei, despre ”Statul paralel”: ”Nu sunt absurd și nu cred neapărat într-o societate ideală, dominată de echilibru”

Narcis Avădănei: ”Lăsați-i poporului televizorul!” (OPINIE)

Poetul Narcis Avădănei: ”Nu ne merităm țara!”

Narcis Avădănei, despre oameni, artă și libertăți în pandemie: ”La «lock» comanda!”

Narcis Avădănei: ”Ipocrizia nu salvează România!”